Toamna se numara borcanele

Categorii:Blog
Urda.ro

Toamna lasam oile sa hraneasca mieii cu care sunt gestante, adica le intarcam si ne multumim cu tot laptele pe care ni l-au dat peste vara si din care am facut toata telemeaua si burduful si alte delicatese, iar asta inseamna ca nu vom mai avea branza proaspata de niciun fel, pentru ca oile nu vor mai fi mulse decat din primavara, dupa ce vor fata si alapta propriul miel. Dar va vom ramane furnizori de nadejde si va vom livra in continuare branza stransa de-a lungul anului in putini de lemn si pastrata in pivnita pazita strasnic de baciul sef.


Doar pana Luni, 15 Septembrie, mai puteti comanda urda si telemea proaspata de oaie!

Dar pentru ca niste vacute au fost mai harnice si au fatat, va putem produce la comanda telemea din lapte de vaca, pentru ca ele dau lapte si viteilor lor dar si noua in egala masura, urmand ca dupa ce viteii vor prinde puteri si isi vor intari imunitatea, sa ne lase doar pe noi sa le folosim laptele asa cum stim mai bine si mai sanatos.

Toamna mai vine și cu borcane pline cu bunatati. Stim toti ca vara ne aduce minunatiile pamantului in forma naturala si neconservata, dar la fel de bine stim cu totii ca toamna ne aduce toate minunatiile verzi si rosii ale verii, in borcane, conservate in fel si fel de chipuri, numai sa nu uitam gustul lor placut.

Minunatiile astea nu numai ca au nume, dar sunt si indvidualizate in functie de reteta si de zona, iar noi va vom aduce, asa cum v-am obisnuit deja, produse cat mai naturale cu care sa va umpleti camarile si pe care sa le savurati toată iarna langa un pahar de tuica fiarta sau, de ce nu, vin fiert.

Asa ca o sa va propunem in curand o lista intreaga de conserve precum: zacusca clasica, condimentata, cu ciuperci, etc, muraturi de tot neamul in saramura ori otet dar si bunatati din carne asa cum se prepara ele la stana din amestec de carne de oaie, vita și porc. Stim ca deja parca le si simtiti mirosul si deja va apuca pofta de toate bunatatile astea, dar nu mai e mult si ele vor fi deja disponibile la noi pe site.

Toamna se numara borcanele cu muraturi. Muraturi simple, pe alese, puse cu nadejde in saramura si atat si lasate bine la acrit pana devin ”cireasa de pe carnati”. Muraturi fara conservanti, doar cu sare si mirodenii, dar ce mirodenii? Pai usturoi, floare uscata de marar, dafin, boabe de mustar, Doamne cum suna! Numarati si voi borcanele cu muraturi din camara voastra, vedeti ce lipseste si apoi intrebati-ne pe noi daca si cand vi le putem livra. Caci, ce nu stiati, e ca mai facem (noi sau aliatii nostri producatori) si diverse borcane si borcanele la comanda, pastramioare, carnaciori si ce mai e pe langa stana omului ca sa mearga bine tuica.

De cate ori nu ai poftit la o dulceata de visine spre exemplu si ai dat un pret nemeritat pe un borcanel minuscul de la supermarket si ai primit o zeama gelatinoasa extrem de lunga cu vreo 10-15 urme de visine? Probabil de multe ori. Si nu doar visinele sunt fructele lipsa din borcanele cu dulceata pe care le cumparam de la magazin, ci toate fructele inscriptionate pe eticheta borcanelului, altminteri o eticheta destul de ochioasa, care te cam indeamna sa cumperi. Astea sunt cheia si lacatul marketingului! La noi, in schimb, veti gasi dulceturi nenumarate facute chiar din fructe, multe fructe si zahar, fara niciun alt adaos. Si gustul dulceturilor noastre nu este un gust obtinut in laborator de catre chimisti iscusiti ci gust obtinut in ceaune in care au forfotit ore in sir fructe de toate felurile intr-o ploaie de zahar.