Top 20 cele mai renumite sortimente de branza (II)

Categorii:Blog
Tags:,
Urda.ro

Selection of cheese on a cheeseboard on a buffet served as an appetizer with water biscuits and wheat crackers Branza telemea proaspata de capra

Continuam azi periplul prin lumea faimoaselor branzeturi care ne incanta in atatea feluri gusturile.

Daca nu ati apucat inca sa cititi prima parte a articolului, o gasiti aici.


  1. Maasdam, Olanda

Realizat tot din lapte de vaca, acest sortiment este concurenta directa a Emmenthalerului, produs initial din considerente de cost (costuri si timp de productie mai mici). Asemanator la gust si aspect, este diferit totusi prin consistenta, fiind mai moale decat Emmenthaler.

  1. Mascarpone, Italia 

Un sortiment cu traditie, se prepara inca din secolul XVI din smantana incalzita la 85 grade. Astfel, branza rezultata este grasa si capata o textura fina si cremoasa. Se foloseste mai ales in componenta prajiturilor si a deserturilor. Daca vorbim de faimoasa prajitura Tiramisu de exemplu, aceasta nu poate atinge perfectiunea fara un Mascarpone de calitate.

  1. Mozzarella, Italia 

Asa cum nu putem vorbi despre Tiramisu ideal fara Mascarpone de calitate, tot la fel nu putem vorbi de pizza fara a fi constienti de contributia Mozarella. Preparata din lapte de bivolita sau de vaca, Mozarella este elastica, alba, apoasa si se intinde in fire (datorita texturii elastic, fibroase). Este foarte des intalnita in bucataria italiana, complementand pizza, paste, salate (cea mai renumita fiind Caprese).

  1. Parmezan, Italia 

Parmezanul desavarseste pastele si salatele. Este un sortiment tare, granulos, de culoare auriu-maronie. Il gasim in comert sub forma de bucati, ras mare in fasii sau ras fin, ca o pudra.

  1. Pecorino, Italia

Este o branza italiana foarte veche, realizata pentru prima data acum 2000 de ani, intr-un sat de langa Roma. Cand in 1884 primaria a interzis fabricarea sa, producatorii s-au mutat in Sardinia. Are o aroma placuta si un aspect compact, facand parte din categoria branzeturilor dure, la fel ca si Parmezanul.

  1. Red Windsor, Anglia

Sortiment din familia Cheddar, cu textura ferma si gust puternic, Red Windsor are un aspect rosu marmorat, datorita vinului de Bordeaux sau Porto, folosit in procesul de fabricatie. Este unul din putinele sortimente de culoare rosie. Pe langa culoare, vinul confera branzei un gust si o aroma aparte.

  1. Ricotta, Italia

Ricotta se produce din resturile altor sortimente de branza si zer, fiind asemanatoare cu branza de casa. Cu o textura cremoasa si gust usor dulceag, este un sortiment foarte versatil, ce se poate folosi cu succes atat in prepararea mancarurilor, cat si a prajiturilor.

  1. Roquefort, Franta 

Unul din cele mai faimoase sortimente de branza cu mucegai nobil albastru, Roquefort se obtine din lapte de oaie, in pesteri ventílate natural, cu temperatura constanta tot timpul anului. Pentru taiere a fost inventat si un cutit special care ii poarta numele, roquefortaise. Nucile sau mierea ii complimenteaza gustul puternic si iute.

  1. Stilton, Anglia

Stilton este un sortiment vechi englezesc, fiind realizat pentru prima data in 1730 de Cooper Tornhill. Tot o branza ce foloseste mucegaiul albastru, a fost conceputa sa fie foarte durabila in timp, un bun companion pentru calatoriile indelungate din epocile premergatoare industrializarii.

  1. Branza telemea, Romania

Desi un este atat de faimoasa ca sortimentele de mai sus, bine-cunoscuta telemea le intrece pe toate in vechime, avand o reteta ce dateaza de pe vremea dacilor. Sunt multe sortimente specifice zonelor din tara noastra (de Sibiu, de Arges, de Carei, de Huedin etc). Se produce din lapte de vaca, de oaie, de capra sau de bivolita, iar reteta este asemanatoare cu cea a branzei Feta.


Chiar daca nu este asa cunoscuta peste hotare, putem mentiona cu succes branza de burduf, sortiment autentic, preparat si acum la stana, dupa metode traditionale. Cunoscuta si sub denumirea de branza framantata, este o branza fermentata, cu gust puternic iute-picant, o adevarata specialitate culinara romaneasca.




Asa cum va anuntam vineri, organizam un concurs pe aceasta tema, asa ca urmatorul post va contine regulile de participare.


Lasă un răspuns